CSC 1599 Șelimbăr a pierdut 0-2, în deplasarea de la București, contra celor de la Metaloglobus, formație aflată pe ultimul loc înaintea duelului cu echipa noastră. Scorul a fost deschis în minutul 43 de Dragoș Huiban, din penalty, iar scorul final a fost stabilit în minutul 88 de Adrian Sârbu.

După meci antrenorul interimar echipei noastre, Paul Ceușan era vizibil afectat de eșecul echipei noastre, însă chiar și așa, acesta și-a gasit cuvintele la finele jocului.

”Un joc mai modest comparativ cu cel cu Ripensia. Am avut multe momente bune în care am încercat să jucăm ceea ce am pregătit înaintea jocului, chiar dacă timpul a fost scurt și mai ales mediul de pregătire din săptămâna premergătoare a acestui joc, nu a fost ideal. Felicit jucătorii pentru efort și pentru modul în care au luptat, dar la meciul acesta, trebuie să fim sinceri cu noi și să recunoaștem că atâta am putut. Având în vedere că jucam cu echipa de pe ultimul loc, așteptările noastre erau altele, dar am încredere în echipă și cu siguranță vom arăta mult mai bine la meciurile viitoare. ”, a declarat Paul Ceușan, antrenorul interimar al echipei CSC 1599 Șelimbăr, după despărțirea de Eugen Beza.

Întrebat ”Care a fost cheia jocului de la București”, tehnicianul interimar șelimbărenilor a mărturisit: ”Am început temători jocul, apoi am echilibrat, dar a venit acea lovitură de la 11 metri, împotriva noastră care ne-a descumpănit puțin, repriza a doua am început mai încrezători, dar nu am reușit să marcăm. Pe final am riscat pentru că oricum nu mai aveam ce pierde și din păcate am primit al doilea gol”, a mai punctat Paul Ceușan.

Etapa viitoare CSC 1599 Șelimbăr, primește vizita nou-promovatei CSM Slatina, echipă care în această rundă a pierdut 0-1, pe propriul teren cu Unirea Constanța.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *