Unul dintre cei mai importanți jucători din tabăra echipei noastre, căpitanul Daniel Tătar, a suferit o accidentare în meciul cu FK Csikszereda, iar în urma RMN-ului efectuat diagnosticul este de departe cel mai favorabil din toate scenariile posibile pentru fotbalistul nostru. Entorsă de genunchi de gradul I care îl va ține departe de dreptunghiul verde între 2 și 4 săptămâni.

”Mă bucur că e cea mai ușoară accidentare de acest gen, aștept să revin cât mai repede alături de colegi și mulțumesc tuturor oamenilor pentru susținere și încurajare, chiar m-au făcut să trec mai ușor peste acest moment.  Sper să nu se simtă lipsa mea, am încredere în colegi și în toată lumea din club și sper să învingem la Târgu Jiu, pentru că e important grupul și nu doar un jucător”, a declarat Daniel Tătar, căpitanul echipei noastre.

De-a lungul carierei Daniel Tătar a fost operat de ligamente incrucișate la piciorul stâng și ligament colateral la piciorul drept, iar de data aceasta a scăpat ușor.

În acest sezon Daniel Tătar a evoluat în 17 meciuri pentru CSC 1599 Șelimbăr, acumulând 1455 de minute, timp în care a reușit să marcheze de 4 ori și să furnizeze două pase de gol! Îi dorim însănătoșire grabnică și să revină cât mai repede pe teren!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.