CSC 1599 Șelimbăr va evolua în deplasare în etapa cu numărul 7 a ligii a doua! ”Călăreții roșii” vor evolua pe terenul secund al celor de la Concordia Chiajna, partida cu ”alb-verzii” aunțându-se a fi una extrem de dificilă în contextul în care Concordia Chiajna este una dintre formațiile care vizează promovarea în elita fotbalului românesc în acest sezon.
Antrenorul echipei noastre, Eugen Beza s-a declarat încrezător înaintea partidei cu formația pregătită de Ianis Zicu și spune că jucătorii lui vor lupta pentru a obține toate punctele puse în jocul de sâmbătă.
”Suntem pregătiți să mergem la Chiajna să ne luptăm pentru cele trei puncte. Va fi un meci dificil pentru că întâlnim o echipă cu jucători de calitate, dar avem o echipă consistentă pentru că atitudinea face diferența”, a declarat Eugen Beza, antrenorul principal al echipei noastre.
Tehnicianul echipei noastre a vorbit și despre seria celor 4 meciuri dificile care urmează pentru ”călăreții roșii”, primul fiind cu Concordia Chiajna, ulterior echipa noastră se va duela cu CSA Steaua, Gloria Buzău și Unirea Slobozia.
”Fiecare meci va avea istoria lui. Nu ne facem calculee cum nu ne-am făcut până acum. Ne vom bucura de fotbal și vom munci pentru fiecare punct pus în joc să-l câștigăm”, a mai punctat Eugen Beza.
Jordan Gele: ”Avem jucători de calitate cu un mix bun între tineri și jucătorii cu experiență”
Jucătorii sunt și ei pregătiți pentru a înfrunta Concordia Chiajna, atacantul formației noastre, ”decarul” Jordan Youri Gele a vorbit despre meciul de sâmbătă dar și despre campionatul din liga secundă.
”Jucăm împortiva unui adversar care miercuri a jucat 120 de minute în cupă, dar care va avea voința să continue în ligă cu un al doilea succes la rând. Știm că nu va fi ușor și suntem pregătiți să livrăm un joc greu, dar suntem pregătiți. Fiecare jucător vrea să arate ce poate face, toată lumea este foarte motivată”, a declarat Jordan Youri Gele.
Jordan Gele a vorbit și despre campionatul nostru, despre modul în care au decurs cele șase etape, dar și despre ceea ce poate obține CSC 1599 Șelimbăr în acest sezon.
”Am început campionatul în mod corect și cred că această echipă are foarte mult potențial. Putem realiza lucruri bune, am dovedit-o deja în primele jocuri. Personal încerc să ajut echipa din plin cu calitățile mele, atât fizice, cât și tehnice și echipa îmi dă multă încredere așa că sper să arăt cât mai mult asta pe teren. Consider că liga a II-a, este una în se pune accent destul de mult pe partea fizică, dar avem jucători de calitate care știu să răspundă la asta”, a declarat Jordan Gele.
Jordan Gele a vorbit și despre acomodarea lui în România, încearcă să învețe limba română și ne-a mărturisit că se află la a doua experiență în afara Franței.
”Sunt aici de la sfârșitul lunii iulie și am fost foarte bine primit de echipă și de club în general, aceasta este a doua mea experiență în afara Franței. Sunt fericit pentru că sunt într-un club ambițios și asta pentru că am venit să reușesc la Șelimbăr. Nu vorbesc încă românește, dar încep să înțeleg câteva cuvinte, dar în general vorbesc engleză cu toată lumea și este grozav”, a concluzionat Gele.
Meciul de sâmbătă de la Chiajna va avea loc de la ora 11:00, și va fi transmis pe rețelele sociale ale clubului nostru. Partida de sâmbătă va fi arbitrată de Bogdan Neculcea din București, acesta va fi ajutat la cele două margini de Marian Carson din Constanța și Alexandra Theodora Apostu din Bacău, arbitru de rezervă va fi Nicolae Breoi din București. Observatorii acestei partide sunt: Horațiu Stănescu din Craiova și Cristina Babadac din Reșița.