CSC 1599 Șelimbăr a ieșit vineri din cantonamentul de la Râmnicu Vâlcea, stagiu de pregătire care s-a întins pe durata a 12 zile. În această perioadă Claudiu Niculescu a programat pentru echipa noastră mai multe zile cu două ședințe de pregătire, accentul fiind pus pe pregătirea fizică. 

În perioada petrecută la Râmnicu Vâlcea, CSC 1599 Șelimbăr a disputat un meci amical cu SCM Râmnicu Vâlcea, câștigat de călăreții roșii” cu 2-0, în vreme ce al doilea amical programat la Râmnicu Vâlcea cu Cozia Călimănești a fost anulat.

”Din punctul meu de vedere a fost un cantonament foarte reușit din toate punctele de vedere, cu excepția accidentării lui Mircea Manole, în rest toți jucătorii s-au întors sănătoși acasă. A fost un cantonament bazat în special pe acumulări fizice, am lucrat foarte mult la volum în zilele petrecute la Râmnicu Vâlcea. Ne-am creat o bază pe care putem construi mai departe până la primul meci oficial din Liga a II-a. Acum urmează în continuare zile grele, pentru că nu trebuie să ne relaxăm, avem în continuare mult de muncă, vom avea o perioadă în care vom alterna antrenamentele fizice cu cele tehnico-tactice și meciuri amicale care ne vor arăta la ce nivel suntem, ce trebuie să îmbunătățim și ce trebuie să reglăm”, a declarat Claudiu Niculescu, antrenor principal CSC 1599 Șelimbăr.

Claudiu Niculescu a transmis și așteptările pe care le are de la jucătorii săi în perioada următoare când CSC 1599 Șelimbăr are programate încă 4 jocuri amicale cu CSC Dumbrăvița, Metalurgistul Cugir, Minerul Costești și CSM Slatina.

”Din momentul în care vom începe meciurile amicale pe care le avem programate jucătorii se vor lupta pentru un loc de titular, lucru pe care l-am transmis și lor și pe care l-au înțeles dovadă fiind atitudinea lor din timpul antrenamentelor. La meciurile amicale ne dorim să creăm acele automatisme, omogenitate și atât cât este posibil să cristalizăm un prim unsprezece. Avem concurență pe fiecare post, lucru care pe mine mă bucură foarte mult”, a mai adăuat Claudiu Niculescu.

Totuși nu toate sunt așa cum și-ar fi dori tehnicianul șelimbărenilor, asta pentru că din cauza condițiilor meteo, echipa pe care o pregătește Claudiu Niculescu s-a pregătit și probabil va continua să se antreneze pe terenuri cu sprafață sintetică.

”Vremea din ultimele zile ne-a încurcat puțin planurile pentru că ne-am pregătit doar pe teren sintetic și cu siguranță tot pe o astfel de suprafață ne vom pregăti în continuare, dar astea sunt condițiile meteorologice și trebuie să ne adaptăm la ele. Mai avem aproape patru săptămâni de pregătire și sper ca la ora primului meci oficial toți jucătorii să fie pregătiți 100% pentru meciul cu Poli Iași”, a concluzionat Claudiu Niculescu.

CSC 1599 Șelimbăr mai are de jucat trei meciuri oficiale din sezonul regular, cu Poli Iași (deplasare), Dinamo București (acasă) și Unirea Constanța (deplasare).

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *