
Concluziile antrenorului nostru, Claudiu Niculescu, după remiza de la Buzău
”A fost un meci echilibrat. În mare parte am controlat jocul. M-a interesat să văd o schimbare de atitudine și am văzut acest lucru. Nu am avut curaj, ne-a lipsit ultima pasă. Nu suntem mulțumiți că nu am câștigat toate punctele, deși o puteam face din prima repriză, dar am întâlnit o echipă bună, organizată defensiv, nu am avut spații.
Adversarul este o echipă care se luptă pentru promovarea directă. Încercăm să scoatem maxim din fiecare meci, nu e ușor, sunt echipe foarte motivate. odată cu meciurile din 3 in 3 zile, cu deplasări lungi, am făcut schimbări și vor mai fi, vreau să le dau șanse tuturor, să îi văd pe toți la lucru, mă bazez pe toți, avem treabă multă din vară. Începem sezonul următor, unde vă pot spune cu siguranță că echipa noastră va avea drept de promovare. Mai sunt șapte etape grele, întâlnim adversari motivați, Împreună cu stafful, încercăm să facem săptămânal exercitii pentru a-i motiva.
Putem spune că jucătorii sunt o ”vitrină” în play-off, sunt expuși, iar eu cred că a fost bine până acum, dar se putea și mai bine.”